Departe, în ploaie


Am stat mult pe marginea drumului așteptând să treacă o mașină sau o căruță, sub o ploaie dezlănțuită care îmi biciuia corpul și îmi tăia respirația.

Într-un târziu s-a auzit zgomot de potcoave apoi, de-abia mergând sub potopul nimicitor, au apărut o căruță cu un cal.

Omul din căruță aproape că nu se mai vedea, acoperit cu tot felul de lucruri, gârbovit și cu hățurile în mâini, doar din obișnuință, calul știind singur drumul.

Când au ajuns în dreptul meu omul și-a oprit calul și, fără să ne mai spunem ceva, m-am apucat cu puterea disperării de marginea căruței și m-am rostogolit între niște coșuri de nuiele.

Căruțașul a pornit tăcut, nu mai era nevoie să mă întrebe încotro mergeam pentru că următoarea localitate era și ultima, la malul oceanului. Se numea San Miguel și era locuită în mare parte de pescari.

Începuseră să apară câteva luminițe în depărtare când, dintr-odată, am intrat într-o ceață deasă încât nu ne mai vedeam nici pe noi în întregime.

Nu se mai auzea nimic, nici ploaia, nici mersul calului, doar micile zdruncinături de sub noi ne făceau să știm că nu stăteam pe loc.

Mi s-a făcut frică, singurul gând era că aveam să sfârșesc acolo și, cu ultimele puteri, am început să plâng în hohote.

Nu m-a consolat nimeni, poate nici nu mă auzise nimeni și, după un timp, cât să fi fost oare?, am reușit să scăpăm de ceață.

Ca o răsplată binemeritată, după clipele de spaimă prin care trecuserăm, am fost întâmpinați de un soare strălucitor și de forfota orașului care începea o nouă zi.  

Mi-am aruncat o privire către hainele mele ca să arăt cât de cât decent, dar nu era nimic de aranjat, apoi am vrut să mulțumesc acelui om gârbovit care mă luase de pe drum.

Și el și căruța dispăruseră, ier eu m-am văzut coborând dintr-un autobuz, îndreptându-mă spre geanta de voiaj care mă aștepta pe trotuar. Doar pălăria de soare de pe cap voia să mă părăsească odată cu vântul care bătea în rafale.

Într-o confuzie totală m-am dus la un chioșc de ziare din apropiere și, într-o spaniolă nu foarte corectă, l-am întrebat pe vânzător cum a trecut de furtuna și ploaia care fuseseră seara trecută.

Nu prea a înțeles ce voiam eu să știu, dar i-au venit în ajutor doi oameni care s-au apropiat de mine cu figurile mirate: Senora, por favor, no ha llovido en un año....es una gran sequia... 

 

Gif cu fotografie personală 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nostalgii de duminică

Călător printre iluzii

PhotoMirage - program de animat imagini