Un film în filigran
O minunăție de film, o splendoare ascunsă, o liniște răcoroasă în plină arșiță, o împăcare cu soarta, cu trădarea, cu moartea.
Vălul pictat este titlul filmului, o ecranizare după cartea lui W. Somerset Maugham.
Am crezut că știu tot în materie de filme, că am avut toate trăirile, că nimic nu mă mai poate surprinde.
M-am înșelat, filmul acesta a făcut ce a vrut cu mine, m-a tras după el peste tot, prin peisaje frumoase, prin străzi prăfuite în arșița soarelui, prin bolnițe cu muribunzi, prin liniștea unui amurg, prin tăceri- lungi tăceri-, prin priviri, prin drumul gândului - ușuratic la început și mai apoi dornic să ajute.
A fost un film fără explicații, ne-a lăsat să simțim singuri dramele personajelor, ne-a făcut să avem propriile introspecții despre dragoste, dăruire, egoism, iertare, într-un timp limitat al vieții care ni s-a dat.
Filmul a primit un singur premiu, Globul de aur, pentru coloana sonoră.
Întâmplarea a făcut ca acest film să-l văd târziu în noapte cu sonorul dat foarte încet și să nu aud muzica. Pentru mine au fost suficiente imaginile, parcă nici nu a fost film, a fost un drum al senzațiilor.
Erau secvențe când cei doi soți tăceau îndelung, nu mai era loc de cuvinte. Te copleșea lunga lor tăcere, simțeai greutatea clipelor apăsătoare.
Acțiunea s-a desfășurat încet și ușor, ca un văl în adierea vântului care te lasă sau nu să descoperi lumea de afară și lumea din noi.

Comentarii
Trimiteți un comentariu