Eu și marea - o iubire eternă?
Să văd valurile cum vin spre mine!!
Eu sunt un fir de nisip, o picătură - și nici atât - spre care vine o mare întinsă, unită cu cerul în depărtări!
Să-i văd măreția, să-i simt mirosul sărat, să-i aud misterul din adâncuri, să mă prindă în mrejele ei - asta vrea?
De ce nu mă ia să mă ducă în largul ei? Nu-i sunt de trebuință! Locul meu este pe margine, să o admir - dacă vreau, să o iubesc - dacă pot. Îi este indiferent ce fac, ea este prea mare, prea veche față de oameni, numai soarele, luna și vântul își fac poteci spre inima ei.
Mie îmi lasă doar nisipul, scoicile și algele, să mă joc printre ele desculță.
Mai aud țipetele pescărușilor în zbor.
Seara, mai sunt și stelele, milioanele de stele.
Dacă le iubesc toate acestea? Nu sunt sigură!
Nu sunt sigură că pot iubi eternitatea.
Dar sunt sigură că mi-e bine cu marea, cu valurile ei care bat țărmul în ritm egal, cu mirosul de pește și sare care îmi umple nările fremătânde, cu nisipul mătăsos care îmi mângâie trupul.
Doamne, ce bine îmi este!
Uit de toate din lumea asta.
Îmi închipui că sunt un val de mare, un fir de nisip, o scoică...
Text și gif de Lilly SaCra
pentru Condeiul Seniorului
Watermark personal

Comentarii
Trimiteți un comentariu