Aurul nevăzut


 Povestea  unei  verighete  pierdute

Erau căsătoriți de 25 de ani și, spre deosebire de Melania care nu-și scosese verigheta niciodată de pe deget, Bogdan avea un tic, își ținea verigheta spre vârful degetului și o învârtea cu celelalte degete. Uneori o punea pe marginea noptierei și pleca prin casă. Melania îi atrăsese atenția de mai multe ori că o s-o piardă dacă o s-o tot scoată de pe deget, dar Bogdan repeta ticul fără să vrea.

După cum prevăzuse Melania, inevitabilul se produsese.

Verigheta lui  Bogdan parcă intrase în pământ. A căutat-o sub noptieră, sub un fotoliu, sub pat. De două zile tot căuta și nu-i spusese Melaniei nimic. Iar ea nu observase, încă.

Până la urmă i-a spus. Melania a simțit un cuțit în inimă dar a rămas tăcută, cu privirea fixă, concentrată ca să vadă unde ar mai fi putut căuta.

Melania ținea foarte mult la verighetele lor și la însemnătatea lor.  

Au căutat prin toate ungherele, prin toate sertarele, prin buzunarele pantalonilor și prin batistele din ei, totul a fost în zadar.

Obosiți și triști s-au resemnat. 

Ca să repare greșeala, după câteva zile, Bogdan i-a sugerat Melaniei să cumpere o verighetă nouă de la un bijutier pentru că la magazine erau mai puține verighete simple, ca a lor, aproape toate aveau modele sau pietre swarovski ori diamante.

Melania a acceptat cu o lumină pe față, era mulțumită de această idee.

Au luat bani și s-au dus la un bijutier pe care îl cunoșteau de mulți ani. Bijutierul cel bătrân nu mai era, în schimb era băiatul lui care s-a dovedit la fel de priceput. Au găsit modelul simplu pe care îl căutau, i s-a luat măsura lui Bogdan și, peste câteva zile, verigheta a fost gata. A costat destul de mulți bani dar pe degetul lui Bogdan a strălucit o nouă verighetă de aur. Nu era cea sfințită din urmă cu 25 de ani, dar era o consolare de formă pentru un om căsătorit.  

Zilele au trecut una după alta, frumoase și liniștite și întâmplarea cu verigheta intra ușor în umbra amintirilor.

După vreo șase luni de la acest incident, terminat oarecum într-un mod onorabil, Melania a făcut curățenie prin casă ca de obicei dar, când a împins peria cu coda lungă sub pat, a auzit un mic sunet metalic venit dinspre colț.

Când a tras cu peria  obiectul care făcuse acel mic zgomot, a văzut un inel din metal galben. Putea să fie un inel de perdea, încă nu credea că era o verighetă.

După ce a lustruit-o și a citit gravat  textul pe interior, pe care îl știa de 25 de ani, s-a așezat pe podea cu verigheta strânsă în palmă ca să nu-i mai scape și și-a dat seama ce însemna ea cu adevărat.

Cea nouă era strălucitoare dar era goală pe dinăuntru de conținut. 

Cea veche avea patina timpului, era mai subțiată și avea zgârieturi dar era plină de amintiri, de sfințirea din biserică, de emoția nunții dintre ea și Bogdan, de fericirea lor, cu părinții, nașii și cu toți cei care au stat în picioare în biserică, cu pozele pe care le-au făcut, cu masa care a urmat. Și, mergând încoace, an după an, lună după lună, zi după zi, ea a fost martora vieții lor 25 de ani.      

 

 Articol scris de Lilly  SaCra

 pentru Condeiul Seniorului

 

 

 

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nostalgii de duminică

Călător printre iluzii

PhotoMirage - program de animat imagini