De la iluzii la "Motor"
Filmări de noapte la Facerea Lumii, I.M.F., București 1971 |
M-au chemat la ele. Să văd pe viu cum se fac "iluziile" - <<dacă ți-a plăcut atât de mult de noi, vino să ne vezi laboratorul>>.
Așa se face că m-am pomenit la un casting - adică la o selecție, cum se vorbea pe atunci- pe strada Călărași, acuma Corneliu Coposu, într-un gang unde erau și birourile de la Electrecord.
Un anunț ne spunea că se caută tineri pentru figurație la filmul Facerea lumii.
La ziua și la ora din anunț m-am prezentat în gangul respectiv unde s-au adunat zeci de tineri dar și pensionari.
Mai târziu aveam să aflu că, indiferent de anunț, pensionarii erau nelipsiți pentru că erau și ei aleși. De chemat nu prea îi chemau dar se chemau unul pe altul prin telefon și erau la curent cu toate locurile unde era nevoie de figuranți.
Ei aveau timp liber, eu nu. Așa că, mai târziu, făceam eu selecția filmărilor la care puteam sau nu să mă duc, în funcție de programul serviciului.
Pentru primul film din viața mea, am fost aleasă imediat. Iar eu eram disponibilă la acea oră și nu am avut probleme că filmările s-au făcut timp de trei nopți, cum ne anunțase regizorul secund.
Au fost trei nopți magice.
S-a închiriat sediul Rectoratului I.M.F. (Institutul de Medicină și Farmacie) de pe strada Dionisie Lupu și filmările s-au făcut noaptea pentru că ziua se lucra acolo.
Holul și o parte dintre încăperi au fost transformate în "Cazinou" cu o masă de ruletă și mese unde se jucau cărți. Într-o altă încăpere ne îmbrăcam cu rochiile de seară, aduse din garderoba de la Buftea, eram date cu fond de ten pe față, pe gât și pe brațe și ni se făceau bucle cu fierul de ondulat părul.
Mi se părea că am intrat într-o poveste cu zâne, bărbați eleganți și manierați care stătea în picioare sprijiniți cu o mână de scaunele doamnelor așezate iar ruleta învârtită amețitor mă trăgea înapoi, spre timpurile proprietarilor de cai de cursă, mașinilor de lux decapotabile și ai moșiilor întinse.
Ceea ce era domnul Manicatide în film, personaj interpretat de Liviu Ciulei.
Dumnezeule mare, nu puteam să cred că respiram același aer cu el, Clody Bertola, Irina Petrescu și Marga Barbu, care stăteau la masa cu ruletă iar, în direcție opusă, regizorul Gheorghe Vitanidis pe scaunul înalt turnat împreună cu aparatul mare de filmat montat pe șine. Era acolo și Ovidiu Gologan, operatorul de imagine.
Regizorul secund sau un asistent de regie se ocupa de noi și ne arăta ce aveam de făcut. La masa de ruletă trebuia să stăm în picioare și să ne uităm, cu interes, la ruleta care era învârtită de către un crupier. Și actorii, care stăteau pe scaune, făceau la fel, doar că mai vorbeau - adică își spuneau replicile. Nu trebuia să ne uităm spre aparatul de filmat.
Și "s-a dat" "Motor".
Atunci am intrat și eu în lumea iluzorie a filmului.
S-au "tras" câteva "duble" după care s-a luat prima pauză.
Noi am trecut pe la machiaj să ni se mai facă retușuri - cele mai multe fiind un plus de pudră pe un nas sau un obraz care lucea.
Actorilor li se făceau retușurile la locul în care erau. Irina Petrescu și Liviu Ciulei nu s-au ridicat de pe scaune. Tăceau. Vitanidis le-a spus ceva. Ei au dat din cap și iar au tăcut.
M-am uitat puțin la ei ca să nu-i deranjez. Nu mi-a plăcut niciodată să mă uit insistent la un actor, nici la filmări nici pe stradă.
Neavând ce să mai fac la machiaj am dat o tură printre cablurile reflectoarelor să mă uit și în celelalte încăperi. Nu era încă nimeni.
A doua rundă de filmări s-a petrecut la fel, în ceea ce ne privea, dar au fost niște schimbări la actori iar camera de filmare a rămas pe același loc.
După aceste filmări s-a luat o pauză mare pentru că s-au mutat șinele în altă zonă a încăperii - se muta și camera de filmat-, s-au schimbat reflectoarele și, cu ocazia asta, asistentul care se ocupa de noi, m-a poftit să stau în picioare în holul mare unde, la lumina câtorva reflectoare, mi-a măsurat lumina de pe față.
L-am întrebat ce se întâmplă și de-abia atunci mi-a spus că fac probă de lumini pentru Irina Petrescu. Adică, lumina reflectoarelor aveau diferite intensități, care erau măsurate și notate iar când Irina Petrescu venea să joace în locul respectiv, reflectoarele se aprindeau direct cu valorile măsurate anterior pe mine - sau pe altcineva care avea aproximativ aceeași statură și conformație a actorului.
Se practica treaba asta de multe ori pentru a nu obosi actorul și pentru a reduce timpul filmărilor.
Prima noapte de filmare s-a terminat pe la 3 dimineața. Nu simțeam nicio oboseală, eram fresh, ca și cum m-aș fi trezit din somn atunci. Într-un fel, așa și era, mă trezisem dintr-n vis frumos.
A doua noapte am venit la filmări pe la 9 seara. Pe strada Dionisie Lupu era o adevărată coloană de camioane și un autobuz. Cel mai zgomotos era blocul electrogen care alimenta cu curent electric reflectoarele din interior.
Cred că odihna celor care locuiau în vecinătatea I.M.F.-ului a fost cam perturbată dar era un adevărat cult pentru cinematografie și pentru actori în România. Oriunde și oricând se turna un film, nu se supăra nimeni că a fost închisă cutare stradă ca să se filmeze, că erau lumini aprinse sau că era zgomot pentru un film. Oamenii se îngrămădeau ca să vadă ce miracole se întâmplă într-un anume loc, ca să povestească mândri altora la ce au fost ei martori.
Filmările din a doua noapte au fost tot la masa de ruletă dar dintr-un alt unghi. S-au făcut și greșeli dar s-au tras multe duble ca, la masa de montaj, regizorul să aibă de unde alege.
Noi am terminat cu privitul la ruletă și am luat o pauză mare. M-am uitat în voie și de la distanță la ceea ce se făcea din momentul în care se striga "motor" și cred că mi-ar fi plăcut mai mult să fiu în spatele camerei decât în fața ei. Se striga cu voce tare de către secretara de platou secvența, cadrul și dubla; camera de filmat înregistra tot și după aceea se filmau secvența și cadrul propriu zise.
Filmările se făceau pe sărite în privința ordinii din scenariu. Un film putea fi început cu ultimele secvențe ale scenariului, dacă era cazul. De aceea se striga și se scria cu creta pe clachetă, secvența și cadrul, înregistrate de cameră, pentru ca la montaj să fie luate în ordinea scenariului.
Asta am înțeles eu din filmările la care am fost prezentă.
În ceea ce privește atmosfera de la acest film a fost extraordinar de calmă, liniștită, civilizată, regizorul a fost egal pe tot parcursul filmărilor, nu a strigat la nimeni, a vorbit încet cu actorii, cu asistenții lui și cu oamenii din echipa tehnică. În pauze era aproape ca în timpul filmărilor, puține comentarii și conversații.
La a treia noapte de filmare, noi ne-am plimbat în fundal, în diferite camere, unde se jucau cărți.
După câteva zile a urmat o filmare pentru care am fost duși la Buftea cu un autobuz de la Grădina Icoanei.
Acolo a fost mai mulți ani un fel de garaj - nu era nimic construit, ci stăteau doar mai multe autobuze peste noapte pentru Buftea.
Acea filmare a fost o singură zi, de dimineață.
La Buftea am fost trimiși direct la garderobă unde am îmbrăcat alte rochii și pălării, adaptate pentru un hipodrom apoi am fost conduși pe un platou unde erau multe gradene iar în mijloc era o terasă. Noi am fost trimiși să ocupăm toate locurile iar pe terasă au apărut Marga Barbu, Clody Bertola și alte doamne, toți stând la o masă. Tot la centru, dar jos, să spunem la mantinelă, erau Irina Petrescu și Liviu Ciulei.
Până să se de"motor", am fost pregătiți ce să facem: trebuia să privim, toți, de la stânga la dreapta, apoi să aplaudăm, unii bărbați să-și arunce pălăriile în sus, alții să se uite prin binocluri, ce mai, trebuia să fie o atmosferă efervescentă de hipodrom la care se făceau pariuri pentru caii cu jochei.
Până aici, nimic neobișnuit. Ceea ce era neobișnuit și ne punea la grea încercare talentul cinematografic era că, toate aceste manifestări, le făceam privind în fața noastră un perete mare și gol unde erau camera de filmat, regizorul, regizorul secund și asistenții dând din mâini necontenit să ne insufle spontaneitate și entuziasm.
Când a fost gata filmul m-am dus la Patria să-l văd cu toată familia și, la scena respectivă, am văzut niște oameni normali, în gradene urmărind o cursă de cai cum nu s-a mai văzut.
Adică filmările de la hipodromul de la Ploiești - că nici la Băneasa nu mai era - au fost făcute separat - poate Irina Petrescu și Liviu Ciulei să se fi dus acolo - și cele două părți au fost lipite la masa de montaj.
A fost o experiență de neuitat pentru mine cu aceste filmări, m-am gândit totdeauna ce mulți oameni sunt implicați în crearea unui film, oameni care sunt trecuți pe generice dar nu ne mai interesează și care fac posibile aparițiile strălucitoare ale actorilor principali într-un decor care să fie potrivit, căutat cu mult timp înainte să se dea prima comandă de "motor".
Articol și imagine de Lilly SaCra
pentru Condeiul Seniorului
Comentarii
Trimiteți un comentariu