Frumoasa Ivy


       Ivy se plimba nervoasă prin fața barului, și, din când în când, își arunca privirea către mașinile care treceau încet pe lângă bordură.

Făcea numai două-trei ture și, dacă nu găsea ceea ce o interesa în câteva minute, dispărea din acel loc și se ducea pe o altă stradă, tot cu multă lume și mașini luxoase.

Pentru o perioadă, care depășise planurile ei, Ivy devenise o prostituată. Nu se angajase la nicio casă de profil, voia să se descurce singură pentru ca să poată abandona când avea să se realizeze ceea ce își propusese.

Ivy voia să se înscrie la Stanford University și avea nevoie, pentru început, de 70 de mii de dolari.

Pe de o parte, situația ei socială și ambiția de a se înscrie numai la această universitate nu-i permiteau o asemenea nebunie.

Pe de altă parte însă, Ivy avea o minte strălucită la fizică și matematică, aproape că nu avea ce să mai învețe la școlile inferioare, depășea pe profesori iar unii dintre ei încercaseră să-i obțină o bursă, dar la alte universități.

Trecuse un an și jumătate de când bătea străzile și strânsese doar 40 de mii de dolari.

Era atentă la detalii, nu se îmbrăca strident, nu se farda, era mai mult acoperită pe cap, voia să nu iasă deloc în evidență, să fie ca orice trecătoare care se uita prin vitrine. 

În felul acesta nu avea prea mult succes iar când se ducea cu cineva la hotel își schimba mereu numele și voia ca în cameră să nu fie prea multă lumină.

Era prevăzătoare pentru ceea ce avea de făcut în viitor, să nu fie recunoscută, din întâmplare, când ar fi urmat facultatea.

...Acuma trecuse cam prea mult timp de când se tot plimba pe trotuar și tocmai voia să plece. De la colț venea către ea o mașină extraordinar de frumoasă, cum rar mai văzuse până atunci și Ivy rămase în loc, uimită.

Uimirea ei nu a trecut neobservată de către cel din mașină și un domn foarte elegant dar mai în vârstă a deschis portiera când mașina a ajuns în dreptul ei și a poftit-o ca să urce. Ivy a fost puțin descumpănită pentru că nu credea că pe ea o invitase, dar, nefiind nimeni prin preajmă și-a dat seama că nu s-a făcut o greșeală și a intrat în mașină. Domnul în vârstă, cu un gest elegant, i-a închis portiera, gest pe care l-a apreciat foarte mult, în sinea ei. 

Au schimbat câteva cuvinte și Ivy s-a prezentat, de data asta, Viky Bruno, de origine italiană.

Pe Ivy o chema Olivya Wright și era cel de-al șaptelea copil dintre cei nouă pe care îi aveau părinții ei. Pe părinți i-a văzut foarte rar, toți copiii fiind plasați pe la alte familii sau la orfelinate. Ivy reușise la majorat să-și închirieze o rulotă unde locuia și acuma. Avusese diferite slujbe mărunte până să treacă la soluția extremă care nu-i plăcea dar  din care scotea mai mulți bani.

...Mașina ieșise pe podul Brooklyn și se îndrepta spre Manhattan. Nu se îndepărtase așa de mult niciodată și Ivy era cam speriată la gândul întoarcerii din dimineața următoare, întoarcere care trebuia făcută ca totdeauna, cu discreție. Va lua un taxi.

După puțin timp mașina a ajuns la o reședință luxoasă cu porți care s-au deschis automat lăsând vederii un mic paradis.

Ivy a fost condusă de un servitor în holul spațios apoi pe scările din marmură care duceau la etaj, spre dormitoare. I s-a deschis una dintre camere unde a fost lăsată singură. Cineva a bătut la ușă și un alt angajat al acelei case a adus o masă cu gustări, după care s-a retras.

Ivy nu era obișnuită cu un asemenea ritual, de obicei se trecea direct la activitatea pentru care era plătită, așa că acuma a intrat în panică. Oare ce voia domnul cel distins de la ea?! Și ce avea să se întâmple cu ea, ferească Dumnezeu să-l placă și să se îndrăgostească de el!

Neliniștea crescândă i se citea pe față când domnul Thomas, Thomas Sterling - cum se prezentase - a intrat în cameră, cu o figură destinsă și jovială.

Ivy era crispată și nu prea știa ce să spună, nu avea exercițiul conversațiilor de salon pentru că nu fusese niciodată în saloane, la petreceri, la mese, știa să învețe doar, să muncească și să stea într-o rulotă sărăcăcioasă.

Casa splendidă în care era acum și acel domn manierat erau prea mult pentru ea și, cu ochii în lacrimi, s-a repezit deodată către ușă ca să plece.

Domnul Thomas a venit lângă ea și i-a pus mâna pe mâna ei care apăsa clanța întrebând-o mai mult din ochi ce se întâmplase cu ea.

Ivy nu avea cum să-i povestească toată viața ei în acea clipă așa că a început să plângă. 

Domnul Thomas a luat-o de umeri cu blândețe și a dus-o spre o canapea unde s-au așezat împreună. I-a șters apoi lacrimile și a servit-o cu puțin coniac ca să-și revină. Nu a întrebat-o nimic.

Când s-a mai liniștit, Ivy a traversat camera și s-a întins pe pat. Domnul Thomas a venit și el lângă ea, și-a pus o pernă sub cap și a luat-o pe Ivy de mână. Avea o căldură minunată în mâna pusă pe mâna ei, voia să nu mai schimbe nimic din acele clipe de liniște, siguranță și dragoste.

În căușul celor două palme se născuse înțelegerea și dragostea dintre doi oameni care se cunoscuseră doar de câteva ore.

Au rămas așa, ca un vis frumos până i-a cuprins somnul.

În zorii zilei Ivy s-a trezit, dintr-un reflex pe care îl avea ca să nu i se vadă prea bine fața la lumina zilei.

Și-a adus aminte imediat de clipele petrecute seara și a văzut că și acum, dimineața, mâna ei rămăsese tot în mâna domnului Thomas care dormea lângă ea.

Și-a ridicat capul spre fața lui dar și-a înăbușit un țipăt.             

În locul domnului în vârstă era un tânăr, un chip necunoscut.

Și-a tras ușor mâna din mâna acelui tânăr și s-a dat repede jos din pat. Dar nu a putut să plece imediat pentru că au țintuit-o niște dureri înfiorătoare în tot corpul iar inima a început să-i bată nebunește de nu mai putea să respire.   

Nu putea nici să gândească limpede, doar două concluzii s-au ivit în mintea ei: corpul ei a fost folosit de doi bărbați și, pentru că nu a simțit nimic, a fost drogată.

Era imposibil ca, acel bărbat drăguț și sensibil, să fi făcut o asemenea mârșăvie și totuși evidența contrazicea impresiile din seara trecută.

Cu dureri, fără dureri Ivy trebuia să părăsească de urgență această casă unde i se puteau întâmpla alte nenorociri.

Cu geanta pe umăr - în care nu a mai căutat banii de o noapte, cum căuta de obicei, pentru că era prea răvășită, a ieșit în stradă încercând să se orienteze pentru găsirea unui taxi.

Pentru că o durea și capul a intrat într-un mic bar ca să bea o cafea. Când a intrat în local, patronul s-a uitat la ea uluit, dar i-a adus cafeaua. Ivy a băut repede cafeaua, a plătit și a ieșit la aer.

Nu se simțea bine deloc, o durea tot, așa că și-a schimbat planul cu taxiul și a început să caute o farmacie ca să ia niște calmante.

A umblat cam mult până a găsit o farmacie și a apucat să deschidă doar ușa, că a leșinat chiar la intrare.

" Doamnă, ce aveți, doamnă, să sunăm la un spital?" a auzit Ivy un glas care venea din depărtare. "Doamnă, de ce suferiți, doamnă...."

Pentru Ivy s-a făcut iar întuneric.

A devenit conștientă de-abia într-o cameră de spital unde i se făcuseră perfuzii.

Nu, nu voia așa ceva, nu voia să fie supusă interogatoriilor inevitabile ale doctorilor. Trebuia să fugă imediat de acolo. S-a ridicat din pat, a deschis ușa și a ieșit direct într-o sală de așteptare aglomerată. A plecat fără să o observe cineva.

Era în continuare amețită și lumina de afară i-a sporit starea de slăbiciune. Simțea nevoia să se așeze pe o bancă dar nu era niciuna prin jur.

Nu mai putea să se țină pe picioare, așa că s-a așezat pe treptele primei case care i-a ieșit în cale.

Cineva din interior a ieșit imediat și, foarte amabilă, a poftit-o înăuntru.

"Doriți puțină apă?" a întrebat-o doamna cea amabilă. Ivy a dat din cap că vrea apa și a întrebat dacă poate să se întindă pe canapeaua din mijloc.

"Sigur că da" i-a răspuns doamna, cu voce blândă. "De ce ați venit aici direct și nu v-ați rezervat un loc, telefonic?".

"Despre ce loc este vorba?" a întrebat Ivy ușor absentă.

"Un loc în acest azil" s-a auzit răspunsul ca venit din altă lume, "este un azil de bătrâni foarte bun"...   

    

Articol scris de Lilly SaCra  

pentru Condeiul Seniorului                 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nostalgii de duminică

Călător printre iluzii

PhotoMirage - program de animat imagini