Iubire și tradiții

       Trecuseră șapte ani de când Tinca și Petruț își dăduseră prima întâlnire în afara școlii. Când au ieșit pe o stradă mai puțin circulată, s-au prins de mână. El avea palma transpirată de atâta emoție dar nu i-a dat drumul fetei. Voia să o țină mereu așa. De câte ori nu a visat momentul ăsta!

Întâlnirile dintre ei erau în curte scoșii, în recreații. La început fusese totul o joacă. Glumeau, râdeau, ca mai toți elevii. El îi aducea câte o bomboană, ea îi rupea din covrigul ei. Se simțeau bine împreună. Printr-un bilet, dat altei fete, Petruț a încercat să o scoată de la ore ca să se ducă la un film. Tinca nu i-a răspuns nimic dar, la prima întâlnire din curte, i-a spus că nu o să chiulească niciodată de la ore pentru că tatăl ei venea des la școală ca să se intereseze de situația ei. Era o elevă bună dar tatăl ei trebuia să știe ce spunea diriginta, nu Tinca. Avea încă două fete mai mici și, pentru că își dorise măcar un băiat, pe care nu-l avea, devenise un fel de zbir cu cele trei fete. Nu le iubea dar își făcea datoria de tată cum credea el. În primul rând le interzisese să aibă prieteni, băieți, români sau turci. Era prevăzător pentru o eventuală căsătorie, care nu se putea face decât cu băieți din etnia lui. Cine se căsătorea peste capul părinților - și au fost câteva cazuri - era exclus din familia lui.

Când Tinca și Petruț au început să se gândească unul la celălalt și să se îndrăgostească, nu le mai ajungeau întâlnirile din recreații, voiau să se vadă și în afara școlii, măcar un minut. 

Nici după șapte ani n-au uitat prima lor întâlnire în afara școlii. Le băteau inima să le iasă din piept, era interzis ceea ce făceau ei dar erau înnebuniți să se întâlnească. Nu au stat decât câteva minute pe acea stradă pustie dar acolo s-a întâmplat ceva magic, două suflete au fost în culmea fericirii și pentru acea scurtă întâlnire a fost destul. Fiecare a plecat spre casa lui cu zâmbetul pe buze, transportați pe aripile dragostei și absenți la ceea ce era în jurul lor.

Părinții lui Petruț nu au observat fața fericită a băiatului lor, în schimb, ochiului vigilent al tatălui Tincăi nu i-a scăpat nimic. A tăcut dar i-a spus nevesti-sii să vadă ce e cu fata lor cea mare. Mama Tincăi i-a pus câteva întrebări de rutină, fata a răspuns ca de obicei și seara respectivă a decurs normal în casa lor.

A doua zi era duminică și cei doi tineri nu se puteau vedea.

Nu aveau de unde să știe că multe duminici le vor fi interzise, multe  sărbători și chiar întâlniri.

Luni, tatăl Tincăi s-a înființat la poarta școlii, când aproape să se termine cursurile fetei și a așteptat.

Tinca și cu Petruț s-au vorbit într-una dintre recreații să se întâlnească tot pe strada unde se întâlniseră prima dată.

Când s-au terminat orele Tinca a ieșit pe poartă și a dat de taică-său. Au apucat-o toate transpirațiile dar trebuia să pară calmă și a întrebat doar dacă s-a întâmplat ceva acasă. Tatăl ei a mormăit ceva, neclar și au plecat acasă.

În următoarea zi, Tinca și Petruț au discutat foarte serios cum să procedeze dacă tatăl fetei mai pândea pe la poarta școlii.

Au trecut doi ani de strategii ale celor doi tineri pentru a se putea întâlni fără să fie surprinși de tatăl ei. Se iubeau din ce în ce mai mult, dar întâlnirile lor tot pe fugă erau, câteva minute, pentru că tatăl ei își luase un obicei să cronometreze timpul pe care îl avea de parcurs fata de la școală până acasă. Era intrigat că nu descoperise motivul chipului ei luminos și surâzător când venea de la scoală și continua pânda.

Între timp, cele șapte clase se terminaseră și copiii aveau de ales între a merge mai departe la liceu sau de a face școli profesionale.  

Tinca și Petruț au ales să facă școli profesionale, ea de croitorie și el de mecanică la căile ferate. Tatăl fetei nu avea ambiții pentru ea ca să continue cu liceul, îi era indiferent ce studii ar fi avut, singura lui ambiție era ca fetele lui să plece de la el din casă măritate cu băieți din neamul lor.

Odată cu începerea școlilor profesionale, Tinca și Petruț au avu mai multă libertate ca să se întâlnească pentru că școlile erau în cartiere diferite, cu programe diferite în timpul zilei, se făceau cursuri și dimineața și, uneori, seara. Așa că drumurile nu se mai puteau cronometra, se mergea cu tramvaiul care pute să întârzie, se mergea și pe jos, deci oricând se putea motiva o venire acasă mai târziu - în special pentru Tinca pe care tatăl ei nu o mai putea controla.

Pentru cei doi tineri a urmat o perioadă frumoasă, cu plimbări obișnuite, prin parcuri, nu ascunși de frică, ci la lumină și printre oameni. Nu puteau să stea prea mult timp nici acum, dar, oricum, era mai bie decât înainte.

Într-o zi, la prânz, Tinca a ieșit din atelier pentru o pauză. Avea ore și după amiază. Petruț știa și, pentru că el nu avea ore după amiază, s-a dus cu tramvaiul până la școala Tincăi. Ea stătea pe o bancă și mânca un măr. Ce minunată era iubita lui! S-a repezit la ea, mai s-o sperie și i-a sărutat buzele cu miros de măr. Tinca l-a împins ca să nu-i vadă lumea în mijlocul străzii dar, îngrozită, l-a văzut pe tatăl ei, care stătea de ceva vreme lângă un stâlp. A venit spre ei amenințător dar s-a adresat numai ei, pe el l-a ignorat complet <<am să te scot de la scoală, acum mergi acasă>> a spus el și s-a îndreptat spre birourile scolii. 

Petruț și Tinca, disperați, n-au putut să-și mai spună nimic. S-au despărțit tăcuți. Cine știe când aveau să se mai vadă!

Retragerea Tincăi de la școală nu a durat mult, tatăl ei a făcut o cerere după ce a vorbit cu șeful biroului și, Tinca nefiind majoră încă, putea să fie retrasă din acea zi pe baza cererii tatălui ei.

Acasă a urmat o adevărată furtună, mama Tincăi nu a fost de partea bărbatului ei, mai ales că Tinca a fost bătută. În casa ei nu erau asemenea violențe, dacă cineva era supărat, tăcea, nici nu se certa , nici nu înjura.

Ceea ce s-a întâmplat acuma cu Tinca a scos-o pe mama ei din sărite și, pentru prima oară în viața ei de soție, a fost contra bărbatului ei și i-a spus că, dacă se poartă așa, trebuie să plece din casa ei - casa era a ei. Bărbatul ei, uluit și pentru acest ultimatum de neimaginat pentru el, a plecat pe stradă, doar ca să se liniștească.

Tinca i-a spus mamei ei că iubește un băiat care este român și că s-au întâlnit pe apucate de mai mulți ani. Nici mama ei nu a fost de acord dar mai cu blândețe, nu cu înverșunarea pe care o avea tatăl fetei.

A doua zi mama fetei și cu fata s-au dus la școală unde mama a făcut o altă cerere de revenire a fete printre ucenicele școlii și totul a revenit la normal.

Din acea zi tatăl Tincăi nu a mai vorbit cu ea. Vorbea doar cu nevasta lui și cu celelalte două fete. În general vorbea cu toată lumea și cu românii și cu turcii, se întâlneau pe stradă, erau vecini și cu ei, pentru că erau amestecate casele. Dar avea o prejudecată peste care nu trecea nici dacă  se murea, aceea de a nu aproba căsătoriile mixte.

Și această tradiție dusă până la fanatism era împărtășită de toată comunitatea. Vecinii din etnia Tincăi aprobau comportamentul despotic al tatălui ei, așa se comportau și ei.

Tinca și cu Petruț s-au întâlnit mai departe, chiar mai liberi decât o făceau înainte pentru că tatăl ei nu o mai pândea pe nicăieri. Atât trebuia să facă ea, să ajungă acasă la o anumită oră hotărâtă de tatăl ei și transmisă prin maică-sa. Altfel se închideau și poarta și ușile pentru ea, chiar dacă rămânea pe stradă.

După un an, Tinca și Petruț au fost angajați, fiecare cu meseria lui și au ieșit la plimbare, în oraș și la cinematograf ca toată lumea normală, fără să se mai ascundă. Era o tristețe în sufletul lor pentru că nu puteau să petreacă cu familiile lor nicio sărbătoare iar ei erau tot singuri prin oraș.

Deși tot tradiția lor era ca surorile mai mici să aștepte căsătoria surorii mai mari, pentru că Tinca nu se putea căsători, cea de-a doua soră a avut aprobare de la tatăl lor și s-a căsătorit cu un băiat de aceeași etnie. A fost nuntă mare, s-au umplut curțile de rude venite din alte orașe care trebuia găzduite pentru câteva nopți și s-a lăsat cu o horă mare în mijlocul străzilor dintre case.

Pentru Tinca și Petruț viața a continuat tot așa. Se întâlneau tot în oraș, se plimbau de mână, mergeau la cinema.

Nu se mai putea să trăiască așa. Aveau deja 21 de ani, aveau un serviciu, se iubeau de șapte ani, voiau să se căsătorească. Părinții lui Petruț au vrut să vorbească cu părinții Tincăi. Doar cu mama ei au putut vorbi, dar și ea a spus același lucru că la ei nu se acceptă căsătoriile mixte.

Petruț a încercat de mai multe ori să o determine pe Tinca să plece cu el și să se căsătorească fără acordul tatălui ei - pentru că el mai rămăsese ferm, pe poziții - dar Tinca a fost înfricoșată să trăiască astfel.

Atunci le-a venit o idee care putea să nu le mai umbrească viața pentru că nu au primit binecuvântarea părinților: să plece într-o altă țară, în Spania de exemplu. Munca în Spania ar fi putut să înmoaie inima părinților.   

Au făcut pașapoartele și alte acte ca pentru o excursie, nu s-au înscris cu dosar pentru muncă în Spania. Au vrut să vadă care ar fi condițiile din Spania. Petruț a cumpărat bilete pentru avion și, peste patru zile trebuia să plece. Petruț și-a anunțat părinții, Tinca bineînțeles că nu.

În zorii zilei, Tinca a plecat ușor din casă și s-a dus la colțul unde o aștepta Petruț într-un taxi. Au pornit spre aeroport. Tinca tremura, aproape că îi vene să leșine când se gândea la ceea ce avea să se întâmple în casa pe care o lăsase în urmă.

După ce Petruț i-a dat să bea un pic de suc și-a mai revenit dar nu se simțea bine. Când s-au pregătit pentru îmbarcare, Petruț a scos biletele din buzunarul de la piept ca să le aibă la îndemână.

În acel moment Tinca a clacat și s-a prăbușit lovindu-se cu capul de dalele holului. Petruț a sărit din rând și s-a dus să o ridice pe Tinca. 

Era inconștientă. Petruț a cerut ajutorul unor gardieni care au și anunțat ambulanța aeroportului. La spital Tinca a fost imediat dusă la urgență iar Petruț a rămas să aștepte. O așteptare cât un veac.

După o oră, medicul care o consultase pe Tinca, l-a invitat pe Petruț în sala unde era ea, cu ochii deschiși și cu un zâmbet slab pe buzele uscare. Nu s-a întâmplat nimic la cap și nici în altă parte dar medicul i-a administrat o perfuzie întăritoare și i-a prescris o rețetă cu câteva vitamine. Putea să plece acasă peste aproximativ jumătate de oră.

Despre biletele de avion, Spania și celelalte nu au vorbit nimic.

Acum ori niciodată Petruț trebuia să ia o ală hotărâre.

Când au ieșit din spital au luat un taxi. Tinca a devenit agitată întrebând unde merg, pentru că nu mai voia să meargă la aeroport.

Petruț i-a spus doar atât: <<unde trebuia să te duc de la început, la mine acasă>>.  

 

Articol scris de Lilly SaCra

pentru Condeiul Seniorului        

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nostalgii de duminică

Călător printre iluzii

PhotoMirage - program de animat imagini